Profesorii noștri dezvoltă activități interactive în domeniul STEM, pentru a stimula curiozitatea și creativitatea elevilor, prin proiecte practice și experimente captivante.
Proiect interdisciplinar realizat de elevi cu vârste între 12–14 ani, având ca scop proiectarea și realizarea din materiale ca lego, carton și bețișoare a unui model funcțional de comunitate sustenabilă. Elevii au integrat surse regenerabile de energie (eoliană și solară), mobilitate electrică și iluminat inteligent. Proiectul a pus accent pe reducerea consumului energetic și impactul asupra mediului într-o comunitate modernă.
Activitatea a fost realizată ca proiect STEM interdisciplinar în cadrul proiectului Erasmus+ „Together We Thrive: Inclusive and Unified Classrooms”, contribuind la schimbul de bune practici la nivel european. Elevii au lucrat cu roboți din kitul Fable și aplicația Fable Blockly, programând robotul să navigheze un labirint și să execute mișcări sincronizate cu muzica. Activitățile au dezvoltat creativitatea, gândirea algoritmică, colaborarea și competențele STEM practice.
Ia este bluza tradițională purtată în România ca parte esențială a costumului popular.
Este realizată din pânză (in, cânepă, bumbac) și decorată manual prin cusături. Ia românească
nu e doar o piesă vestimentară, ci un sistem vizual complex bazat pe simetrie, ritm și repetiție.
Cum putem aduce tradiția mai aproape de elevi folosind tehnologia? Printr-o activitate interdisciplinară de tip STEAM,
elevii au explorat modelele de pe ia românească și au descoperit legătura dintre natură, artă și matematică.
Pornind de la forme simple și tipare repetitive, au creat modele pe hârtie milimetrică, iar apoi le-au transpus în mediul digital, folosind Scratch.
Activitatea le-a oferit ocazia să observe cum simetria și repetiția dau naștere unor modele armonioase și echilibrate. Tradiție, creativitate și tehnologie – învățare cu sens!